Ziua de 1 decembrie marchează în mod tradițional Ziua Naţională a României, o sărbătoare instituită oficial prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990 şi menţionată de Constituţia României din anul 1991, la articolul 12, alineatul 2.
Marea Unire din 1 decembrie 1918 a fost însă precedată de câteva momente importante care merită amintite, potrivit PSNews.ro
Cronologia evenimentelor care au dus la Marea Unire
În vara anului 1914 izbucnește Marele Război care a servit drept context internațional pentru realizarea idealului național – Marea Unire. Oricât de crud ar fi fost războiul, fără acest eveniment e greu de crezut că aspirațiile românilor s-ar fi îndeplinit. În orice caz, dacă lucru acesta s-ar fi petrecut pe cale pașnică cu siguranță nu s-ar fi realizat în așa scurt timp. Războiul a servit drept catalizator pentru evenimentele de la 1 decembrie 1918, accelerând practic cursul istoriei. Românii nu au intrat însă imediat în Marele Război. În ciuda faptului că regele Carol I putea angaja țara în război – și ar fi vrut să o facă de altfel de partea Germaniei Imperiale – el a decis să se sfătuiască cu elita politică conducătoare. Pus în fața unei cvasi-unanimități în ceea ce privește neutralitatea, Carol a decis să nu angajeze România în războiul pe care îl vedea drept unul rapid, ce ar fi fost finalizat cu victoria Germaniei.
Românii au rămas neutri așadar până în 1916, atunci când au decis să intervină în război de partea Antantei. Deși elita politică a țării a încercat să calculeze cu precizie momentul, anii 1916 și 1917 păreau că se transformă într-o tragedie pentru români. Ofensiva de peste Carpați avea să fie oprită, iar contra-ofensiva germano-austro-ungară începută din Sibiu avea să ducă la căderea Bucureștiului. Armata română pusă să lupte pe două fronturi – unul la Sud contra Bulgariei, altul la Vest contra Austro-Ungariei și Germaniei s-a dovedit a fi peste puteri. Bucureștiul era evacuat, capitala se muta la Iași și doar determinarea și iarna au făcut ca românii să nu sufere o înfrângere decisivă. Ajutați de o misiune militară franceză românii s-au reorganizat și au ținut piept forțelor invadatoare pe linia Mărăști-Mărășești-Oituz. Ieșirea Rusiei însă din război și pacea separată cu Germania păreau că vor duce la un nou colaps în țară. Dar intrarea Statelor Unite în război în aprilie 1917 și înfrângerea decisivă a Germaniei au dat șansa românilor de a-și îndeplini idealul național pentru care intraseră în război – unirea provinciilor românești: Transilvania, Basarabia, Bucovina.
Astfel, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, Sfatul Ţării din Basarabia proclamă Republica Democratică Moldovenească, moment urmat, la 24 ianuarie/6 februarie 1918 de adoptarea declaraţiei de independenţă. Mai apoi la 20 februarie/5 martie 1918 se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii, care avea ca bază câteva concesii: cedarea Dobrogei până la Dunăre, rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei şi impunerea unor grele condiții economice. La 24 aprilie/7 mai 1918 a avut loc semnarea Tratatului de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. La 3/16 martie 1918, Adunarea generală din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune prin care se cere unirea Basarabiei cu Regatul României. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău decide cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldoveneşti. Pe 17/30 aprilie 1918 s-a înființat, la Paris, „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino, care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România. La 15/28 noiembrie 1918, Comitetul Executiv al Consiliului Naţional din Bucovina, convoacă un Congres General al Bucovinei, la Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, unde preşedintele Congresului, Iancu Flondor, citeşte moţiunea în care se afirmă că Bucovina este parte organică a Moldovei. Congresul hotărăşte unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României.
Momentul 1 decembrie 1918
Acest lung șir de evenimente au culminat cu momentul de la 1 decembrie 1918. Atunci, Marea Adunare de la Alba-Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi susţinută de 100.000 de persoane venite din toate colţurile ţării, adoptă o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, pe baze democratice, cu păstrarea unei autonomii locale și cu egalitatea naţionalităţilor și a religiilor, şi crearea unui singur stat naţional.
În documentul citit de Vasile Goldiş se arată că: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
Momentul avea să rămână în imaginarul colectiv drept unul încărcat de emoție și însemnătate. Marea Unire nu avea să treacă însă testul timpului. Pactul Ribbentrop – Molotov avea să pecetluiască soarta Basarabiei și a Nordului Bucovinei, acestea fiind anexate în mod brutal de Uniunea Sovietică. Marea Unire de la 1918 a reprezentat un moment unic și probabil irepetabil în istoria politică a României.
