Skip to content
Ediția de astăzi Recent

12 sportivi cazați la Complexul Național Sportiv Orșova au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

12 sportivi de la un club de dans sportiv din Craiova, cazați în Complexul Național  Sportiv Orșova, au ajuns în noaptea de 9 spre 10 august la spitalul din Orșova cu grețuri și vărsături. O anchetă a DSP Mehedinți urmează să stabilească cauza îmbolnăvirii acestora.

Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți  a anunțat în data de 9 august, la orele 2300, Direcția de Sănătate Publică Mehedinți privind solicitarea ambulanței pentru un grup de copii de la Complexul Național  Sportiv Orșova, cu simptomatologie ce sugerează toxiinfecție alimentară.

“Din datele obținute în urmă intervenției în focar de către Compartimentul Supraveghere și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Mehedinți s-a constatat că la Spitalul Municipal Orșova – Compartiment Primiri Urgențe – în perioada 09-10.08.2019, s-au prezentat (în urmă solicitării ambulanței) 12 persoane (11 copii și 1 adult), ce au fost diagnosticați cu sindrom dispeptic – suspect toxiinfecție alimentară”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Mehedinți.

Cele 12 persoane fac parte dintr-un lot de sportivi, format din 21 copii, 1 antrenor și 3 persoane însoțitoare de la un club de dans sportiv din Craiova. Acest lot a fost cazat la Complex Național  Sportiv Orșova, începând cu data de 5 august a.c.

„Anterior datei de 05.08.2019 au fost cazați și 40 elevi ai Clubului sportiv caiac- canoe Orșova și 35 sportivi ai lotului de fotbal Drobeta Turnu Severin. Aceștia din urmă au rămas în continuare în cantonament. Cele 100 persoane cazate au servit aceleași meniuri în această perioada. Din totalul de 100 persoane, 11 copii și 1 adult aparținând clubului de dans sportiv din Craiova au prezentat următoarea simptomatologie: scaune moi = 4 cazuri, febra = 1 caz, greață = 12 cazuri, vărsături = 6 cazuri, dureri abdominale = 10 cazuri. S-a instituit tratamentul simptomatic la Compartiment Primiri Urgențe Orșova, în urma căruia simptomatologia s-a ameliorat, starea generală s-a îmbunătățit”, se mai arată în același comunicat de presă. Pacienții au solicitat continuarea tratamentului la domiciliu.

Au fost recoltate probe din alimentele servite de către Serviciul Control în Sănătate Publică – Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, acestea fiind în analiză la Laboratorul de Diagnostic și Investigații în Sănătate Publică.

Nu este primul incident de acest gen care se petrece la Complexul Național  Sportiv Orșova. În luna decembrie 2018, alți 12 sportivi de la  Clubul Sportiv Şcolar Orşova au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Sportivii s-au simţit rău după balul bobocilor şi bănuiau că problema ar fi fost salamul servit la aperitiv.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.