Skip to content
Ediția de astăzi Recent

14 intervenții ale pompierilor mehedințeni în 24 de ore

Pompierii mehedințeni au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a trei incendii, salvarea unei persoane surprinse sub un autovehicul, deblocarea ușii unui apartament în interiorul căruia se afla blocată o persoană, dar și pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de nouă persoane cu afecțiuni medicale.

Primul incendiu a izbucnit la un autoturism, în municipiul Orșova, ca urmare a unui scurtcircuit electric produs la acesta, cel de-al doilea incendiu s-a manifestat pe o suprafață de circa. 1.800 mp la vegetație uscată în localitatea Izvorul Frumos, iar ultimul a izbucnit seara trecută la un service auto aflat pe Calea Timişoarei din municipiul Dr.Tr.Severin.

Acesta se manifesta cu flacără violentă și degajare mare de căldură și fum la hale de depozitare, autoturisme și un depozit de anvelope. Pentru localizarea și stingerea incendiului, care s-a manifestat la aprox. 4 hale pentru depozitare produse alimentare și nonalimentare pe o suprafață totală de circa  340 mp, 360 anvelope auto, 5 autoturisme, camera tehnică cu unelte și scule electrice, au acționat 29 de pompieri cu patru autospeciale cu apă și spumă, două autospeciale operative și o ambulanță SMURD. Pentru conducerea și coordonarea intervenției, s-a deplasat inspectorul șef și Grupa Operativă a unității, cu o autospecială pentru muncă operativă.

Din cauza degajării mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitate a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Două persoane ușor intoxicate cu fum au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ aflate la locul evenimentului.

Tot în cursul zilei de ieri, 30 iunie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Dr.Tr. Severin au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, la un accident rutier produs în municipiul Dr.Tr.Severin, str. Decebal. La sosirea echipajelor la fața locului, s-a constatat că o femeie, în vârstă de cca. 60 de ani, era prinsă sub o autoutilitară. S-a acționat imediat cu accesoriile din dotare pentru scoaterea victimei, care se afla în stop cardio-respirator, ulterior aceasta fiind predată unui echipaj SAJ care a demarat efectuarea manevrelor de resuscitare și a transportat-o la UPU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.