Skip to content
Ediția de astăzi

15 mai este termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, în cadrul campaniei 2018

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mehedinți atrage atenția potențialilor beneficiari că termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, în cadrul campaniei 2018, este data de 15 mai a.c.

La Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti, până la acest moment au fost depuse un număr de 775.749 Cereri Unice de Plată, pentru o suprafaţă de 6.536.635,90 hectare.

Fermierii depun o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite.

Reamintim că pentru suprafaţe mai mari de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele județene APIA Mehedinți, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la Centrele locale.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.