Skip to content
Spot

2019 a fost anul Partidului Național Liberal. Marile reușite ale liberalilor

Anul 2019 a început cu un guvern PSD care părea de neclintit, în frunte cu Liviu Dragnea, președintele de necontestat al social-democraților, continuat cu Viorica Dăncilă, premierul care se visa preşedinte şi s-a terminat cu un guvern PNL și cu un nou mandat câştigat de preşedintele Iohannis.

Tripla victorie a liberalilor

Semnalul schimbării a fost dat în luna mai, când PSD a primit prima mare lovitură, clasându-se pe un neașteptat loc trei la alegerile europarlamentare. La doar câteva zile, PSD mai primea o lovitură, atunci când președintele partidului, Liviu Dragnea era condamnat la închisoare în dosarul DGASPC Teleorman. PNL câștiga astfel alegerile europarlamentare la o diferență semnificativă față de social-democrați, dând practic semnalul schimbării în societate, potrivit PSNews.ro

În doar câteva luni, PNL se plasa în avangarda discursului anti-PSD, reușind pe 10 octombrie să demită Executivul condus de premierul Viorica Dăncilă prin moţiune de cenzură.

Din acel moment, liberalii au început negocierile cu restul forțelor politice în vederea formării unui nou cabinet al cărui obiectiv va fi scoaterea țării din criză și reașezarea României pe traseul său pro-european, obiective ce fuseseră serios amenințate de guvernarea social-democrată. După trei ani de guvernare PSD-ALDE, PNL trecea unul dintre cele mai importante teste de la reapariția partidului pe scena politicii românești în ianuarie 1990. 

Negocierile duse de liberali dau roade și la 4 noiembrie, Parlamentul României validează noul Executiv în fruntea căruia se află președintele PNL, Ludovic Orban.

România este martoră la o premieră în istoria sa recentă, de vreme ce liberalii guvernează țara fără a fi într-o alianță cu alte forțe politice.

Ultimul guvern simplu liberal se aflase în fruntea țării până în decembrie 1937. 

Liberalii aveau acum doar câteva zile la dispoziție pentru a pregătii primul tur al alegerilor prezidențiale, ce urmau să aibă loc în data de 10 noiembrie. Candidatul sprijinit de Partidul Național Liberal nu era nimeni altul decât președintele în funcție, Klaus Iohannis, cel care avea să iasă pe primul loc în turul I. Totuși, victoria acestuia era departe de a fi fost garantată, social-democrații reușind să o propulseze pe candidata lor, Viorica Dăncilă în finala pentru Cotroceni. Se anunța așadar repetarea scenariului din 2014, atunci când candidatul PNL s-a confruntat tot cu un candidat sprijinit de PSD. Rezultatul alegerilor prezidențiale avea să fie însă din multe puncte de vedere o adevărată surpriză. Klaus Iohannis reușea să o zdrobească pe Viorica Dăncilă cu 66,09% la 33,91%, asigurând cea mai categorică victorie pentru un candidat PNL. 

Anul 2019 se încheia astfel cu o triplă victorie pentru PNL – victorie la alegerile europarlamentare, dărâmarea guvernului PSD și victoria categorică în alegerile prezidențiale. Liberalii se află pe un trend ascendent, nemaivăzut în cei 30 de ani de la căderea regimului comunist, iar obiectivele acestora pentru 2020 sunt cel puțin la fel de ambițioase – victoria în alegerile locale și cele parlamentare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.