Skip to content
Focus Recent

24 de organizații civice și 3 partide politice vor să modifice legislația electorală

Numărul parlamentarilor aleși în Diaspora se va dubla dacă inițiativa cetățenească ”Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală” va fi votată în Parlament. Însă, până să se ajungă la modificarea legislației electorale este nevoie, ca în următoarele 6 luni, să fie semnată de cel puțin 100.000 de cetățeni dintr-un sfert din județele țării.

Proiectul legislativ va fi depus miercuri, 27 iunie, la Consiliul Legislativ, urmând ca în aproximativ 1 lună să debuteze strângerea de semnături.

Principalele obiective ale inițiativei cetățenești sunt:

  • Încurajarea cetățenilor să se implice în administrația publică prin scăderea numărului de semnături pentru a candida și prin eliminarea pragului de 5% la alegerile locale;
  • Asigurarea unei reprezentativități adecvate: reintroducerea votului în două tururi la alegerea primarului;
  • Democratizarea vieții din partide: introducerea listelor deschise, care să înlăture monopolul președintelui de filială asupra stabilirii listelor de candidați;
  • Creșterea reprezentării în Parlament a românilor din Diaspora: numărul parlamentarilor aleși în Diaspora se dublează;
  • Atragerea unui număr cât mai mare de participanți la vot: românii care locuiesc în Diaspora, dar au domiciliul în România, vor putea vota la secții de vot din străinătate, influențând rezultatul din județul în care au domiciliul în țară;
  • Evitarea fraudelor: anumite proceduri reglementate anterior prin acte administrative (filmarea numărării voturilor, monitorizarea în timp real a exprimării voturilor în diferite secții) sunt ridicate la nivel de lege, pentru a evita posibilitatea modificării lor de către viitoare guvernări prin Hotărâri de Guvern.

Ce se va putea schimba? De exemplu, numărul de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri.

  • Regula generală este că vor fi necesare 0,1% din numărul de voturi valabil exprimate pentru funcția respectivă la alegerile precedente;
  • Pentru alegerile locale (primari, consilieri), numărul minim de semnături necesare într-o circumscripție este de 20, iar numărul maxim este de 500;
  • Pentru alegerile parlamentare, numărul maxim de semnături necesare într-o circumscripție este de 500.
  • Pragul electoral pentru alegerile locale este eliminat pragul electoral
  • pentru alegerile locale (consilieri locali și județeni), pragul electoral de 5% este înlocuit cu un coeficient local calculat prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate la numărul de mandate puse în joc;
  • pentru alegerile parlamentare și pentru PE, pragul electoral rămâne neschimbat.

Inițiatorii mai doresc să se revină la două tururi pentru alegerile pentru primar, la votul pe listă deschisă.

  • Se introduce votul pe listă deschisă pentru toate alegerile cu listă (locale, parlamentare, PE);
  • Alegătorul va avea posibilitatea să indice atât partidul, cât și candidatul preferat. Nu este obligatoriu să indice și candidatul.
  • Distribuirea mandatelor între partide rămâne neschimbată, proporțional cu numărul de voturi și ținând cont de pragul sau coeficientul electoral.
  • Atribuirea mandatelor în interiorul listei de partid ține cont și de preferințele exprimate de alegători: Exemplu: Partidul A primește 4 mandate, care, potrivit legislației actuale vor fi repartizate candidaților propuși pe listă la pozițiile 1-4. Totuși, în cazul în care candidatul de pe poziția 20 primește mai multe voturi „personale” decât coeficientul electoral (numărul de voturi necesar pentru obținerea unui mandate), el va primi mandatul în locul candidatului de pe poziția 4.

Vor fi modificări și cu privire la calcularea numărului de mandate de parlamentar.

  • Numărul de mandate de deputați și senatori nu mai este fix (la momentul actual el este stabilit printr-o anexă la lege), ci se actualizează înainte de fiecare alegeri, în funcție de variația numărului de locuitori și norma de reprezentare;
  • Se introduce înscrierea automată a cetățenilor cu domiciliul în străinătate în Registrul Electoral, în baza datelor de la direcția pașapoarte;
  • Este eliminat pragul de minim 2 senatori, respectiv 4 deputați;
  • Astfel, în unele județe poate să scadă sau să crească numărul de reprezentanți, în funcție de evoluția populației. Numărul de parlamentari din Diaspora crește semnificativ. Numărul total de parlamentari scade, evitând o încălcare a referendumului din 2009.

Care vor fi facilitățile pentru votul în străinătate?

  • Cetățenii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota pentru Circumscripția 43 (Diaspora), iar numarul de parlamentari pentru aceasta circumscriptie crește proporțional cu numărul de persoane cu domiciliul în Circumscripția 43 (la momentul actual este blocat la 4 deputați și 2 senatori;
  • Cetățenii care doar locuiesc în strainătate, dar au domiciliul în țară, vor vota în secțiile din străinatate, pe un buletin de vot special. Voturile lor se vor număra în străiăatate și vor fi transmise în țară către circumscripțiile în care au domiciliul, urmând să fie luate în calcul la distribuirea mandatelor în acele circumscripții. Altfel spus, cetățeanul cu domiciliul in Galati, dar care locuiește la Paris, va stabili deputații și senatorii din Galați.

Printre semnatari se numără Acțiunea Civică Galați, #activAG Pitești, Aradul Civic, Asociația VeDem Just, Brașovul Civic, Centrul pentru Studiul Democrației, Corupția Ucide, Curățăm Galațiul, Eu Ro Aleg, Evident Deva, Geeks 4 Democracy, Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Mureșul Civic, Oradea Civică, Platforma România 100, Rădăuțiul Civic, Reactiv Brașov, Rezist Milano, #REZISTENȚA, Umbrela Anticorupție Cluj, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Vă Vedem din Sibiu) și partidele politice Mișcarea România Împreună RO+, Partidul Oamenilor Liberi și Uniunea Salvați România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.