Skip to content
Recent Spot

Accident pe Dealul Stârmina

 

Stația Vînju Mare și Detașamentul Drobeta au intervenit duminică, în jurul orei 13,20, la un accident rutier produs între un autotren și trei autoturisme pe Dealul Stârmina din Mehedinți.

Accidentul s-a produs pe DN 56 A, pe Dealul Stârmina, fiind implicate un autotren, un microbuz și două autoturisme. În urma impactului, patru persoane au necesitat evaluare medicală, o singură victimă fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin cu politraumatisme.

Poliția Rutieră face investigații pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și cine este vinovat de producerea acestuia. Din primele informații se pare că este vorba de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, având în vedere că în județul Mehedinți plouă neîntrerupt de câteva ore. Șoferul unei autoutilitare de 49 de ani, din județul Dolj, se deplasa din direcția Drobeta Turnu Severin – Calafat. Pe Dealul Stârmina nu a adaptat viteza, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un tir.

Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să i se recolteze probe biologice la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.