Skip to content
Ediția de Astăzi Recent Spot

Acțiuni inedite pregătite de pompierii mehedințeni, de Ziua Pompierilor din România

 

Zi de mare sărbătoare pentru întreg Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al Judeţului Mehedinţi. Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data 13 septembrie, sunt organizate competiţii sportive, expoziţii cu tehnica şi mijloacele de intervenţie, puncte de informare preventivă, o activitate dedicată exclusiv copiilor, dar şi o festivitate de depunere a jurământului militar.

Începând de sâmbătă, pompierii mehedinţeni au fost în mijlocul cetăţenilor cărora le-au dat posibilitatea să cunoască misiunile inspectoratului, dar şi o parte din tehnica şi mijloacele de intervenţie folosite pentru salvarea semenilor, a bunurilor acestora şi a mediului.

„Duminică, la Pădurea Crihala, am adus copiilor bucuria de a-şi manifesta talentele artistice prin organizarea unui concurs de desene pe asfalt, dar şi provocarea de a atinge cele mai înalte culmi prin escaladarea unui zid de căţărare pentru alpinişti. Marţi, 11 septembrie, la sediul inspectoratului, colega noastră, artista Oara Larisa Mindoiu, ne-a dezvăluit o parte din minunata lume a formelor şi culorilor, desăvârşite printr-o multitudine de tehnici, în cadrul unei expoziţii de artă plastică, cu tema <<Aripi de îngeri>>”, spune Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Miercuri, 12 septembrie, la sediul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, în cadrul unei ceremonii miliare, cinci pompieri – doi ofiţeri şi trei subofiţeri – au depus jurământul de credinţă faţă de ţară. Totodată, inspectorul şef a înmânat diplome de merit personalului unităţii care s-a evidenţiat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România se vor încheia joi, 13 septembrie, cu un ceremonial militar-religios, urmat de o paradă militară, ce se vor desfăşura pe Bulevardul Carol I, Zona Palatului Culturii “Teodor Costescu”, începând cu ora 10.00.

Toţi cei prezenţi la eveniment vor putea intra în atmosfera camaraderească, pe acordurile fanfarei militare şi vor vedea tehnica militară aparţinând serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, dar şi a serviciilor voluntare, publice şi private, pentru situaţii de urgenţă reprezentative ale judeţului.

De asemenea, pe esplanada Fântânii Cinetice va avea loc o expoziţie cu o parte din tehnica de intervenţie şi accesoriile folosite de pompieri, dar şi un punct de informare preventivă.

Totodată, subunităţile ISU Drobeta îşi vor deschide porţile, în intervalul orar 09.00-14.00, pentru a dezvălui vizitatorilor tehnica şi misiunile salvatorilor mehedinţeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.