În noaptea de 6 spre 7 august a.c., polițiștii Biroului Ordine Publică au verificat agenții de pază de la mai mulți agenți economici de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.
Prin această acțiune, oamenii legii au urmărit identificarea personalului de pază al agenţilor economici, care nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile de serviciu şi din cauza acestui impediment se sustrag bunuri din unităţile economice pe care le au în supraveghere, precum şi pentru identificarea persoanelor care au ca preocupare asemenea activităţi ilicite.
Activitatea s-a desfășurat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin în intervalul orar 09:00-15:00 şi 02:00-04:00.
Cu această ocazie au fost legitimate 59 de persoane, verificate 47 de obiective economice, fiind de asemenea instruiți 13 agenți de pază.
Totodată, polițiștii au atenționat 11 agenți de pază, iar față de 4 dintre aceștia au luat măsura sancționării contravenționale.