Skip to content
Administrație locală

Aladin Georgescu ceartă PNL fix pentru un gest făcut exact la fel și de el

Președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu se declară exagerat de supărat pe modul în care Guvernul a făcut alocările pentru unitățile teritorial administrative din județul Mehedinți acuzând inegalități pe ”motiv de culoare politică”. Îl putem bănui pe Aladin Georgescu de amnezie, pentru că altfel nu ne explicăm această ieșire având în vedere că atunci când a fost vorba de alocarea sumelor de la bugetul de stat, ce revenea din din cota de 6% din impozitul pe venit, a procedat exact la fel. Să ne amintim că Jiana a primit o sumă egală cu Severinul, după matematica președintelui CJ.
Totodată, surse apropiate au declarat pentru PSNews Mehedinți că Guvernul a alocat sumele care au fost solicitate de fiecare UAT în parte. Deci ce nu știe Aladin Georgescu? Sau este disperat și crede că mai poate manipula populația.
PNL ÎI DISPREȚUIEȘTE PE SEVERINENI! La recenta distribuire a banilor către administrațiile locale, din fondul de rezervă al prim-ministrului, #Consiliul_Județean_Mehedinți_și_municipiul_Drobeta_Turnu_Severin_nu_au_primit_niciun_leu. LOCUITORII COMUNELOR CONDUSE DE PSD AU PRIMIT UN SFERT DIN CÂT AU PRIMIT CEI DIN COMUNELE CONDUSE DE PNL – Criteriul de alocare a fost unul strict politic! Diferențele semnificative de fonduri alocate între localitățile PNL și cele PSD sunt evidente! Calculele arată că un locuitor dintr-o comună condusă de primar PNL, care este și candidat, a primit 274 lei, în timp ce suma alocată pentru comunele conduse de primari PSD care sunt și candidați la alegerile locale a fost de 70 lei / locuitor. Mai exact, 18 comune care o populație de 45.000 locuitori și primari/candidați PNL în funcție, au primit suma de 12.350.000 lei, în timp ce 45 comune și orașe cu primari/candidați PSD, cu o populație de 217.186 locuitori, au primit 15.200.000 lei. Este total nedrept, o sfidare a Guvernului incompetent la adresa locuitorilor care nu au nicio vină! PNL LASĂ ANGAJAȚII DGASPC ȘI PERSOANELE CU HANDICAP FĂRĂ SALARII! În timp ce primăriile PNL au primit sume frumușele de bani, Guvernul nu i-a luat în calcul nici de această dată pe angajații Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți care nu au bani pentru salarii și hrana persoanelor aflate în sistem instituționalizat, pe care, prin lege, Guvernul are obligația să îi asigure! Familiile acestor angajați nu intră în grija liberalilor, nici măcar în grija celor care promit investiții despre care nu au habar sau au, dar preferă să mintă în campania electorală, așa cum au mai făcut-o, în speranța că vor câștiga alegerile. Acum trebuia să demonstreze că sunt alături de cetățeni.
Pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, situația este cu atât mai rea cu cât în acest moment nu sunt bani pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a însoțitorilor lor. Din buget, s-au cheltuit sume importante în contextul pandemiei de Coronavirus, Guvernul a cerut documente, informații cu privire la sumele cheltuite și cele necesare pentru funcționare, dar nu a trimis niciun leu. În mod voit, Guvernul PNL nu a trimis banii persoanelor cu handicap și ai însoțitorilor, tocmai pentru a crea o stare de nemulțumire care să se manifeste la adresa primarilor PSD. Reamintesc faptul că actualul candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți, în februarie 2020, când era prefect, a atacat în mod nejustificat și nelegal, hotărârea de consiliu județean prin care am alocat suma de 20 milioane lei către toate unitățile administrativ teritoriale. A pierdut în prima instanță, la Tribunalul Mehedinți, cu toate acestea, a formulat un recurs peste termen și cu ajutorul Finanțelor Publice, ține blocate aceste sume și totodată, sute de proiecte. Practic, din februarie și până acum, primăriile nu pot folosi acești bani, numai din cauza candidatului PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți. Așteptăm o decizie a Curții de Apel în data de 29 septembrie. #PNL_nu_va_câștiga_la_Mehedinți, pentru că nu au respect pentru locuitorii județului și le calcă în picioare drepturile! Au dovedit-o încă o dată acum”, potrivit lui Aladin Georgescu.
Guvernul a aprobat o hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară (pe care îl are la dispoziție conform bugetului de stat pe anul 2020) pentru unele localități. Pentru județul Mehedinți a fost alocată suma de 28.750 mii lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.