Skip to content
Ediția de astăzi Recent Spot

Aladin Georgescu pune un PENSIONAR la conducerea SPITALULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI

În plină criză de coronavirus, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, vrea să decapiteze conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, cea mai mare unitate medicală din județul Mehedinți, și să pună manager un medic pensionar, în vârstă de aproape 70 de ani.

Surse din cadrul spitalului județean spun că funcția de manager va fi ocupată de dr. Radu Iman, iar în funcția de director medical va veni o apropiată a medicului Iman, doctorița ORL-istă Denisa Colțan, instalată cu cântec șef de secție în urmă cu o lună.

Radu Iman a reușit să-i pună în cap lui Georgescu întreg corpul de medici ai spitalului județean, care sunt pe punctul de a refuza să mai intre la intervenții medicale.

Concret, opt medici din cadrul secției de Terapie Intensivă au transmis luni un memorandum către conducerea spitalului și către Direcția de Sănătate Publică Mehedinți, prin care au tras un semnal de alarmă asupra pericolului transmiterii comunitare a coronavirusului în cadrul unității medicale din cauza lipsei de proceduri. Doctorii susțin că netestarea tuturor pacienților cu insuficiență respiratorie acută cu semne clinice și paraclinice sugestive la care medicul curant ridică suspiciunea de infecție COVID 19 duce ”la situația dezastruoasă de a nu manageria corect cazurile pacienților ajunși în ATI”.

Președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, a precizat că ”în aproximativ trei săptămâni, testarea pentru depistarea infecțiilor cu Coronavirus vor fi posibile și în județul Mehedinți”, dar se pare că medicii nu dau doi bani pe promisiunile acestuia. De altfel, șeful CJ s-a tot lăudat în ultimele luni  cu tot felul de proiecte ”mărețe” de reabilitare a spitalului, dar care nu s-au materializat.

De frica doctorului Radu Iman și fără să găsească o soluție viabilă la doleanțele medicilor, Aladin Georgescu renunță astfel la doi dintre oamenii săi de încredere, managerul Ionuț Șerban, care îi îndeplinea cu o desăvârșită supușenie ordinele  și doctorița Delia Mazilu, soția senatorului PSD Liviu Mazilu.

Aladin Georgescu mai rămâne doar cu doi dintre ”supușii” săi, Ion Mihart (director administrativ), cunoscut în lumea interlopă a orașului pentru că dă bani cu camată, și Eli Bololoi – director îngrijiri medicale. Aceștia din urmă nu vor mai avea însă niciun cuvânt de spus în fața medicului Radu Iman și a doctoriței Denisa Colțan.

În septembrie 2019, Ziarul de Mehedinți scria de ”salariul deloc de neglijat pe care îl încasează medicul Iman”: ”Astfel, Iman încasează, de la spital, un salariu anual de 239 296 lei, de la cabinetul individual 8 260 lei/an, iar de la colegiul medicilor, primește suma de 20 150 lei anual. La toate acestea, se adaugă și pensia în cuantum de 29 400 lei/an. (…) Șeful secției chirurgie generală are nu mai puțin de șapte conturi bancare (în lei și în euro): 23 de mii de euro și 246 000 lei”.

 

4 comentarii la “Aladin Georgescu pune un PENSIONAR la conducerea SPITALULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI

  1. S-au schimbat, oare, prevederile legii de organizare sanitara?! Pana in 2016, după vârsta de 65 ani nu mai puteai îndeplini o funcție managerială: sef de secție, director medical si general. Mai mult, pensionarea era iminenta pentru cei fără titlu științific. Prevederile erau protectioniste si preventive pentru a contracara inconstienta unora ce riscau să sucombe la locul de munca . ,,Slujba e lungă viață e scurta”

  2. Politizarea excesivă a numirilor în funcțiile de conducere, meteahna veche, nu mai tine cont de: biologia vârstei, de competență si aptitdini, de vointa profesioniștilor, etc. Un ,,neica nimeni” ,politruc uns la prefectura, sau un primar ales schimba astazi orice manager, ba si mai mult, ,,importa” si instaleaza in functii indivizi fara experienta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.