Pe 9 septembrie 2019 începe noul an școlar, iar elevii se întorc în aceleași școli sau licee învechite, subfinanțate, cu o programă neactualizată, fără tehnologii esențiale și cu profesori tot mai slab pregătiți de la un an la altul. Nici măcar marile orașe nu sunt o excepție de la acest dezastru.
România alocă cei mai puțini bani pentru Educație, comparativ cu celelalte state din UE. Țara noastră oferă sub 3% din PIB. Subfinanțarea este o problemă a întregii Uniuni Europene, care se observă mai ales în sudul continentului, în țări precum Italia, Spania, Grecia. Portugalia a reușit să crească bugetul pentru Educație, însă acest lucru nu a dus momentan la o îmbunătățire, banii fiind mai mult investiți în salarii, potrivit PSNews.ro
Din 2015 și până în 2018, bugetul Educației a scăzut cu un procent, iar în 2019 a crescut cu 47% față de anul precedent, la aproape 3% din PIB datorită majorărilor de salarii. Nu doar 2019 a fost un an al creșterii salariilor profesorilor, astfel se observă că salariile cadrelor didactice au crescut constant în ultimii ani, însă a scăzut procentul din PIB (el înregistrând creștere abia în 2019). În mod firesc, ar fi trebuit să asistăm la o creștere a procentului. Acest lucru se poate explica prin faptul că au dispărut complet investițiile, cercetarea și pregătirea cadrelor didactice.
85% din bugetul Ministerului este cheltuit pe salarii
Ministerul Educației a lăsat majoritatea școlilor și liceelor în grija autorităților locale. Ministerul Educației nu mai intervine pe partea de modernizare, de investiții. Nici nu are fonduri, în condițiile în care circa 85% din bugetulMinisterului Educației merge în salarii.
Singura speranță pentru modernizarea școlilor o reprezintă fondurile europene accesate de primării, dar acest proces este anevoios, scump și, în final, imposibil în multe situații. Adică o comună uitată de lume nu poate accesa fonduri europene, deoarece nu are nici măcar bani să pregătească dosarul. Multe primării din țară sunt în faliment sau aproape de faliment, cu bugete pe minus, nereușind să atragă investiții sau să colecteze mai mulți bani la bugetul local. Primăriile sunt dependente de Consiliul Județean, Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării. De asemenea, primăriile nu au bani să atragă specialiști în fonduri europene.
Despre digitalizare deja nici nu se vorbește în sistemul românesc de învățământ. Elevii din România încă mai folosesc vechea tablă de sticlă cu cretă. Despre ecrane interactive sau laboratoare dotate nu mai are sens să se vorbească în România.
Săraci și fără educație
Spre deosebire de România, Portugalia a înțeles că e momentul să facă o schimbare de viziune. Portugalia își propune ca în următorii ani să investează în digitalizarea învățământului pentru a deveni un centru pentru economia digitală și dezvoltările din IT, încercând să atragă companii străine care investesc în aceste domenii. Programa școlară din România este în continuare paralelă cu noile provocări din societate, cu noul stil de viață, cu noua cultură.
În ceea ce privește pregătirea profesorilor, lucrurile sunt la fel ca în anii 90 și aceștia nu s-au adaptat nici la tehnologiile din 2019, nici la programele de studiu. Examenele de titularizare vorbesc de la sine despre pregătirea profesorilor români, care nu primesc niciun ajutor din partea Ministerului Educației.
Acești doi principali factori au făcut să existe o ruptură între școală/educație și societate. Pe de altă parte, companiile vor ca sistemul de învățământ să-și adapteze programa la cerințele de pe piața muncii, ceea ce nu întâlnim nicăieri în lume. Sistemul de învățământ nu are responsabilitatea să pregătească muncitori, ci să educe tinerii. Pregătirea tinerilor în anumite domenii ar trebui să se facă în continuare la locul de muncă sau cu programe speciale de studii, separate de cele standard.
Abandonul școlar este una dintre problemele grave din România. 16,4% dintre elevii români renunță la studii, iar România e depășită în acest clasament doar de Spania și Malta. De asemenea, doar 24,6% dintre persoanele cu vârsta între 30 și 34 de ani a absolvit învățământul superior în România. Pe lângă sărăcie, una dintre cauzele care duce la abandon școlar, mai ne confruntăm și cu plecarea părinților la muncă în străinătate, lăsând copiii nesupravegheați sau în grija bunicilor.
Pentru a combate aceste statistici negative, Guvernul României trebuia să vină cu programe sociale pentru cetățeni. Guvernul nu-i ajută pe elevi nici cu o masă caldă, nici cu acoperirea cheltuielilor pentru transport. Acolo unde se înregistrează o rată mare a abandonului școlar întâlnim copii care trăiesc în sărăcie, la marginea societății, marginalizați și excluși. Creșterea salariilor profesorilor n-a ajutat cu nimic, ci doar a crescut și cheltuielile statului român.
În România anului 2017, 35,4% dintre români trăiau în sărăcie, potrivit Eurostat. Țara noastră era depășită în acest top doar de Bulgaria. Familiile acestea nu-și permit să-și trimită copiii la școală, iar studiile superioare sunt doar un vis pentru ei.
Din 2017 și până în prezent, Guvernul României n-a adoptat nicio măsură care să rezolve măcar una din toate aceste probleme care fac ca sistemul de învățământ din țara noastră să fie învechit și ineficient. Învățământul privat a devenit o insulă de lux pentru copiii din familiile bogate, ceea ce arată încă o dată că educația, în România, este un lux și destinată doar copiilor care vin din familii cu venituri mari și foarte mari, în timp ce copiii săraci ori renunță încă din clasele I-VIII, ori nu au nicio șansă să intre la facultate, mai ales dacă nu prind un loc la buget.
