Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Anchetatorii merg în continuare pe ideea că fetele dispărute la Caracal sunt în viață. Procurorul-șef Felix Bănilă: Nu neglijăm nicio pistă

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, face o declaraţie de presă, la această oră, în cazul Caracal, în care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis două adolescente. Felix Bănilă a spus că nu este neglijată nicio pistă, nicio variantă şi că şi-ar dori, din tot sufletul, ca fetele să fie găsite în viaţă.

Bănilă a precizat că miercuri dimineaţă inculpatul a fost transferat la Jilava pentru expertiza psihiatrică, potrivit PSNews.ro

Până la acest moment, nu avem nici măcar teste preliminare privind fragmentele osoase găsite la faţa locului. Vom face comunicări zilnice, dacă amănuntele ce pot fi date publicităţii nu periclitează ancheta. Nu neglijăm nicio pistă, nicio variantă pe care o putem afla inclusiv prin presă, a precizat şeful DIICOT.

Ne-am dori, din tot sufletul vă spun, pentru că sunt tatăl a două fete, să găsim fetele în viaţă. Încă din 15 aprilie şi 25 iulie cele două minore au fost introduse în aplicaţia de dispariţie a minorilor şi sunt date în urmărire internaţională. (…) Până nu avem date certe că una sau alta dintre victime a fost ucisă, nu putem neglija niciun aspect”, a spus Bănilă.

Şeful DIICOT a spus că cenuşa şi resturile oase arse nu au fost găsite într-un butoi propriu-zis, ci este vorba despre un arzător improvizat.

Felix Bănilă spune că s-au făcut verificări ca victimele să nu fie pe proprietatea inculpatului.

Vă pot afirma cu maximă certitudine că ale noastre căutări trebuie continuate pe alte proprietăţi, a mai spus el.

Şeful DIICOT a precizat că cercetările la faţa locului nu pot continua fără ca inculpatul să fie prezent.

Principalele declarații:

  • Ne exprimăm regretul față de situația în care sunt puse familiile victimelor
  • Astăzi dimineață inculpatul a fost dus la spitalul Jilava pentru expertiza psihiatrică
  • Până acum nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice făcute pe fragmentele osoase și ce a apărut în spațiul public sunt știri pe surse neconfirmate
  • Prioritatea este stabilirea adevărului pe probe temeinice
  • Afirm cu certitudine că DIICOT are competențe pentru ancheta în astfel de cauze
  • La acest moment nu putem neglija nicio verisiune din anchetă
  • Ne-am dori din tot sufletul să găsim victimele în viață
  • Încă din 15 aprilie (în cazul primei victimei) și apoi în 26 aprilie cele două fete au fost date în urmărire și incluse în sistemul Schengen
  • Nu avem nicio concluzie clară că una sau alta dintre victime ar fi fost ucisă. Sunt doar indicii, cum le spunem noi rezonabile
  • Dosarul a fost înregistrat din 5 iulie (cu privire la dispariția Luizei, fata de 18 ani). De la acel moment, au desfășurat mai multe activități
  • Nu putem neglija nici varianta că acele fete ar fi în viață
  • Admițând că ar fi fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova și am constatat că nu e un butoi în adevăratul sens, ci un arzător metalic, improvizat, un suport confecționat artizanal pentru a arde diverse lucruri. Focul se pune dedesubt. Funcționează ca o sobă improvizată
  • Nu ne putem axa în exclusivitate nici pe declarația inculpatului
  • În urma cercetărilor la fața loculuis-au desfășurat toate actele necesare pentru a ne asigura că victimele nu se află în acel imobil. Căutările trebuie să vizeze alte locuri din proximitatea acelei adrese
  • Cercetările s-au desfășurat din 26 și continuate de noi din 27 iulie
  • Astăzi nu am desfășurat nicio percheziție imobiliară nicăieri
  • Cercetarea la fața locului va fi reluată cu siguranță, pentru că nu este finalizată. Trebuie reluată în prezența dumnealui și a avocatului acestuia
  • De asemenea, este necesară conducerea în teren a inculpatului
  • S-a ridicat de la fața locului tot ce e necesar, toate probele de natură biologică. Se cunoaște prezența cel puțin a victimei de 15 ani atât în mașină, cât și în casa inculpatului
  • Nu ar fi vorba despre gropi săpate cu puțin timp înainte. Sunt tuburi săpate cu mult înainte și există un canal pentru a avea acces la anumite autovehicule
  • Se pare că a fost cooperant, însă când s-a încercat ducerea lui în teren. În privința primei victime (Luiza), a declarat inițial că a aruncat-o în Olt, apoi în Dunăre. A invocat că a făcut deplasarea pe timp de noapte și nu își mai amintește exact traseul parcurs
  • Întrebat dacă s-a găsit sânge la fața locului: Sunt detalii care pot afecta mersul anchetei.
  • Nu putem neglija niciuna dintre versiuni
  • Cercetările nu se axează exclusiv pe trafic de minori în acestă speță
  • Întrebat în ce condiții a mărturisit Dincă comiterea crimelor: În prima fază nu a recunoscut, ulterior, în prezența avocatului, a recunoscut. Ne punem și noi întrebarea firească ce l-a determinat pe inculpat să recunoască
  • Până nu avem concluzia specialiștilor în teste genetice și antropologice e prematur să ne pronunțăm. Eu sper că le vom primi curând.
  • Cercetarea la fața locului va fi reluată
  • Inculpatul are, indiferent de infracțiunile comise, drepturi care trebuie respectate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.