Prefectul Cristinel Pavel a fost astăzi într-o vizită de lucru în comuna Șișești, unde a fost pus în funcțiune sistemul de alimentare cu apă pentru satele Cărămidaru și Noapteșa. A fost o lucrare complexă dat fiind relieful unde sunt așezate cele două localități și care a presupus două tipuri de rețea de distribuție: gravitațională- pentru localitatea Noapteșa și prin pompare pentru localitatea Cărămidaru.
”Am venit astăzi într-o vizită de lucru în comuna Șișești la invitația domnului primar, unde am discutat despre problemele curente ale primăriei, ale cetățenilor. Totodată, mi-a făcut mare plăcere să-mi prezinte și să văd investițiile publice care s-au realizat în ultima perioadă și au fost implementate pe tot teritoriul unității administrativ-teritoriale. Și mă refer aici la investițiile publice în infrastructura rutieră cât și investițiile publice în infrastructura de apă și canal. Chiar am asistat astăzi la punerea în funcțiune a unei alimentări cu apă a satului Cărămidaru. Șișeștiul este una din comunele fruntașe din județul Mehedinți la capitolul atragere de fonduri europene. Primarul Marian Răducan nu a găsit o formulă magică, ci pur și simplu este vorba de implicare, multă muncă și dorința de a schimba lucrurile. Și rezultatele se văd: locuitorii de aici se bucură acum de condiții civilizate de trai. Îl felicit pe domnul primar Marian Răducan!”, spune prefectul Cristinel Pavel.
De astăzi, apa curge la robinetul localnicilor din satul Cărămidaru, iar în perioada următoare apa va ajunge și în satul Noapteșa.
”Am început investiția în anul 2017, am continuat-o și în 2019 și am finalizat-o în anul 2020. Astăzi, dăm drumul la apă pentru prima dată, după probele de încercare, către locuitorii satului Cărămidaru, unde s-au făcut branșările, s-a făcut contorizarea, s-au încheiat contractele de furnizare, astfel că de acum pot beneficia fără restricție de apă potabilă. Eu vreau să mulțumesc locuitorii satelor Cărămidaru și Noapteșa că au avut răbdare, în al doilea rând să le mulțumesc pentru faptul că am avut cele mai mari taxe și impozite până în anul 2018 deoarece am plătit studiile de fezabilitate și avizele exclusiv din banii acestor cetățeni întrucât nu am primit sprijin de la Consiliul Județean Mehedinți, nu am înțeles din ce cauză”, a precizat primarul comunei Șișești, Marian Răducan.
Campioană la atragerea de fonduri europene, Primăria Șișești trage acum linie și se mândrește cu proiecte de anvergură derulate în ultimii patru ani, care au schimbat localitățile aparținătoare comunei: străzile sunt asfaltate, unitățile școlare au fost modernizate și dotate la standarde europene, s-a realizat o stație de epurare, ș.a.