Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Astăzi a continuat acțiunea de distribuire a pachetelor cu produse de igienă

Instituția Prefectului județul Mehedinți a continuat și astăzi distribuirea la primăriile din județ a pachetelor cu produse de igienă, achiziționate de Guvernul României, printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

”Vreau să mă asigur că aceste pachete cu produse de igienă sunt distribuite la primării conform graficului stabilit și că vor ajunge în cel mai scurt timp posibil la beneficiari, la oamenii care au nevoie de ele. De aceea am verificat și astăzi în teren modul cum se derulează activitatea de distribuire”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Numărul de persoane din județul Mehedinți care vor primi aceste ajutoare este de 20.289 de persoane.
Ridicarea personală a pachetelor cu produse de igienă se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului cu produse de igienă de către beneficiari.

În cursul zilei de miercuri, 1 iulie a.c., au fost recepționate pachetele pentru comunele Obîrșia de Câmp, Braniștea, Dârvari, Cujmir, Vânători, Punghina, Vlădaia, Bălăcița, Corlățel, Pădina, Burila Mare, Devesel, Rogova, Bîcleș, Dumbrava, Hinova, Șimian, Ponoarele, Isverna, Balta, Godeanu.

Beneficiarii acestor pachete fac parte din categoria familiilor şi persoanelor singure cărora le este stabilit prin dispoziţie scrisă a primarului dreptul la un venit minim garantat, precum şi persoanele din cadrul familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei și persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente și aflate în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.

În zilele următoare, echipele vor distribui pachete și în celelalte UAT-uri din județ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.