Skip to content
Ediția de astăzi

Atenție! O nouă avertizare de cod galben de ninsoare pentru Mehedinți

Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben de ninsoare, inclusiv pentru județul Mehedinți, care intră în vigoare duminică, 10 ianuarie, de la ora 18.00, și expiră luni, 11 ianuarie, la ora 14.00.

Vom avea parte de ninsori abundente, se va depune un strat de zăpadă consistent și vor fi

Vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10…20 cm și izolat 30…40 cm.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h în regiunile sudice și de 60…70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, temporar viscolind ninsoarea.

Totodată, meteorologii au emis o informare meteo pentru toată țara, valabilă până miercuri, 13 ianuarie, ora 10.00.  În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 15…30 l/mp.

Temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan și Dobrogea vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și se va forma polei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.