Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Bărbatul acuzat de uciderea mamei sale a fost reținut

UPDATE

Magistrații Tribunalului Județean Mehedinți au dispus arestarea inculpatului Constantin Ivan pe o durată de 30 de zile:

”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, faţă de inculpatul IVAN CONSTANTIN, cetă?enie română, stagiul militar satisfăcut, 8 clase, divor?at, fără ocupa?ie, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. rap. la art. 199 alin.1 C.p. În baza art. 226 alin.2 Cpp, Dispune arestarea preventivă a inculpatului IVAN CONSTANTIN, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31.01.2020 până la data de 29.02.2020, inclusiv. În baza art. 230 Cpp. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, mandat ce se va executa potrivit art. 230 al.4 c.p.p. În baza art.275 alin.3 şi 6 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 626 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, Ghidan Daniela, conform delegaţiei nr. 234/31.01.2020, va fi avansată din fondurile M.J. Cu drept de contestaţie în 48 ore. Pronunţată în şedinţă din camera de consiliu azi, 31.01.2020, ora 21,45 la sediul Tribunalului Mehedinţi”.

Știrea inițială

Bărbatul din Izvorălu care și-a ucis mama în bătaie a fost reținut joi seară, la ora 23,00 și în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Tribunalului Județean Mehedinți cu propunere de arestare preventivă.

Suspectul, I. Constantin, de 47 de ani, neagă că și-a omorât mama. A povestit anchetatorilor că doar a împins-o și că mama sa ar fi ieșit supărată afară.

Afirmațiile sale sunt însă contrazise de fapte, bătrâna în vârstă de 73 de ani fiind găsită joi dimineață plină de sânge, cu multiple lovituri.

Localnicii spun că acesta consuma frecvent băuturi alcoolice și își bătea deseori mama. Biata femeie nu povestea niciodată prin ce chinuri trecea, încercând să-și protejeze fiul, dar nimeni nu s-a gândit că bărbatul va ajunge să-și omoare mama.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.