În Marea Britanie astăzi, 23 iulie, se va alege viitorul premier, după ce Theresa May a anunțat, în luna mai, că își dă demisia în urma eșecului de a pune în practică Brexitul. Premierul desemnat se va alege între Boris Johnson și Jeremy Hunt.
Boris Johnson personaj de film, Brexit, unde Benedict Cumberbatch execută un rol de excepție. Când filmul e inspirat din viața reală, dar realitatea s-ar putea să ajungă să bată filmul.
Cine este în viața reală Boris Johnson, cel cotat cu cele mai mari șanse să fie viitorul premier al Marii Britanii? 55 de ani, conservator, membru în Parlament, fost ministru de Externe și fost primar al Londrei și fost jurnalist.
Un susținător înfocat al Brexitului, bombastic și deținător al unui păr rebel, care i-a atras numeroase comparații cu președintele SUA Donald Trump.
Alexander Boris de Pfeffel Johnson s- a născut în New York și se pare că a renunțat în 2016 la cetățenia americană. A fost educat la Eton și la Universitatea Oxford.
Și-a început cariera ca jurnalist la Times of London, după care a fost corespondent la Bruxelles și a avut o rubrică și în Telegraph.
A scris și câteva cărți de ficțiune și biografia lui Winston Churchill. A devenit parlamentar, din partea conservatorilor în 2001, iar în 2008 a fost ales primar al Londrei. În perioada cât a fost primar la Londra s-au organizat Jocurile Olimpice. Este un personaj notoriu în Marea Britanie.
A fost primar timp de două mandate, în 2015 a fost ales iar parlamentar și în 2016 a refuzat să candideze din nou la primăria Londrei. Johnson mai este cunoscut și pentru declarațiile controversate pe care le-a făcut. De exemplu, pe femeile musulmance care poartă burka le-a comparat cu hoți de bănci.
Cu toate acestea reușește să transmită, multor persoane, că este autentic, că le reprezintă interesele. Johnson a susținut Brexitul și s-a implicat activ în această campanie. După ce l-a ”părăsit” pe David Cameron, premier la vremea aceea, Boris a devenit liderul neoficial al mișcării Brexit. Tot el este cel care s-a opus liberei circulații a imigranților. A ajuns ministru de Externe în cabinetul lui May, dar și-a dat demisia după ce s-a declarat nemulțumit de negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
Dacă va fi ales premier, Boris Johnson este cel care trebuie să ducă la final Brexit-ul!