Skip to content
Spot

Când spune Dragnea că e bine!; atunci așa este: votăm! Modul de ”lucru” al deputatei PSD Alina Teiș

Deputata PSD Alina Teiș anunță cu maxim entuziam, (ne-am prins de asta după trandafiri și fundalul roz), pe Facebook că a votat pentru majorarea alocațiilor copiilor.

Dacă nu ai știi despre ce este vorba ți-ar veni să te duci să o strângi în brațe și să îi spui, cu lacrimi în ochi, ”chiar aveți grijă de viitorul copiilor noștri”. Cu eternă recunoștință. Că uite, ”domle”, doamna învățătoare chiar se gândește la copii.

Dar știți de fapt care este realitatea? Se gândește dacă îi spune DRAGNEA să se gândească. Inițial amendamentul prin care se prevede majorarea alocațiilor copiilor de la data de 1 martie a fost propus și prezentat de PNL. Și …culmea a trecut! La acel vot, deși era vorba tot de alocații, de copii, doamna deputat Alina Teiș a votat ÎMPOTRIVĂ!

Așa cum era de așteptat ca un partid de Opoziție, cei de la PNL Mehedinți au ținut să îi anunțe și pe cetățeni cum a stat treaba cu votul.

Că asta i-a picat rău lui Dragnea este de la sine înțeles. După care a urmat ”nebunia”. Pentru a nu supăra chiar pe toată lumea, liderul PSD a venit să anunțe următoarele:

Un amendament demagogic este un amendament care nu poate fi pus în aplicare, care a fost făcut de oameni care habar nu au de regulile și legislația financiar bugetară și l-au făcut fără să se gândească că ar putea fi adoptat, urmând ca ulterior într-adevăr banii să nu ajungă la copii pentru că nu exista sursa de finanțare. (…) Vă mulțumesc pentru acest vot, pentru că abia acum există bani reali pentru majorarea alocațiilor pentru copii, restul e circ”, a susținut Liviu Dragnea.

S-a supus la vot un nou amendament, cel al lui Liviu Dragnea. Ei bine…pentru că era propus de DRAGNEA deputata Alina Teiș l-a votat. Și a și anunțat cu mare emfază! Cu trandafiri! Cu fundal roz!

Ce ne spune parlamentara?

”Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, a anunţat ieri, 14 februarie 2019, că în vederea aplicării amendamentului care prevede că alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie, deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB. Propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor de modificare a amendamentului menţionat a fost adoptată cu 218 voturi „pentru”.

Păi cum doamna deputat!?! Mai multă ”slugărnicie” față de liderul partidului credeți că puteți arăta? Când crezi într-un principiu uneori faci un compromis! Dacă tot vă era de alocațiile copiilor poate trebuia să votați PENTRU de prima dată, nu doar după ce vă spune Liviu Dragnea. Parcă restul parlamentarilor din Mehedinți care au votat împotrivă dau dovadă decență păstrând tăcerea. Ne prefacem și noi că îi înțelegem că ordinul de partid e sfânt, dar măcar nu fac paradă cu asta.

Dar știți cum o să fie? Copiii să vă judece doamna deputat! Sunteți un anti – exemplu, vorba unui vers dintr-o melodie celebră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.