Skip to content
Spot

Ce a spus președintele Klaus Iohannis despre decizia CCR cu privire la revocarea șefei DNA

Președintele Klaus Iohannis a avut marți, 5 iunie, prima declarație pe marginea deciziei CCR cu privire la revocarea șefei DNA Laura Codruța Kovesi. Șeful statului a transmis că viitoarele sale acțiuni vor avea în vedere consolidarea statului de drept.
Procurorii trebuie să fie independenți pentru ca în România să existe garanția unei justiții independente. Ei nu trebuie controlați politic, nu pot fi în subordinea unui politician, fie el și ministru. Potrivit Constituției, procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, ceea ce înseamnă că autoritatea pe care ministrul o are în domeniu trebuie folosită pentru a apăra independența acestora. În niciun caz nu înseamnă și nu poate însemna că procurorii sunt în subordinea ministrului. Așa cum am procedat încă de la începutul mandatului meu, voi acționa, evident, cu respectarea Constituției, astfel încât statul de drept să fie consolidat, iar procurorii să rămână independenți”, a declarat președintele României.
Klaus Iohannis a precizat că va face mai multe declarații după ce va primi motivarea de la CCR.
Curtea Constituţională a României a admis sesizarea formulată de Guvern şi susţinută în faţa judecătorilor CCR de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Majoritatea judecătorilor CCR au decis săptămâna trecută că există un „conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie” a șefei DNA și că președintele trebuie „să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”.
Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei”, se mai arăta în comunicatul CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.