Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Ce au ridicat poliţiştii din casa unui braconier din Hinova

 

Poliţiştii din Mehedinţi au confiscat 125 cartușe, 2 arme letale confecționate artizanal deținute ilegal, o matriță pentru turnarea proiectilelor unice și aproximativ 2 kg de proiectile tip alice, în urma unei percheziții domiciliare la locuința unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Hinova.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase de la IPJ Mehedinţi  au efectuat zilele trecute o percheziție la domiciliul unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Hinova, județul Mehedinți, bănuit de braconaj cinegetic, respectiv, nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cu acest prilej, au fost descoperite 125 cartușe, 2 arme letale confecționate artizanal deținute ilegal, o matriță pentru turnarea proiectilelor unice, aproximativ 2 kg de proiectile tip alice și mai multe componente metalice de arme.

De asemenea, polițiștii au identificat un laptop, o unitate de calculator și 2 stick-uri de memorie.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, respectiv, nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.