Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Circulaţie feroviară reluată pe Magistrala 900

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Mehedinţi, traficul feroviar a fost reluat pe Magistrala 900, la kilometrul feroviar 349 + 300 de metri, unde, în cursul zilei de 30 septembrie a.c., un tren de marfă a deraiat între staţiile CF Ergheviţa şi Valea Albă.

Circulaţia feroviară pe magistrala Timişoara – Bucureşti a fost întreruptă luni dimineaţă. Două vagoane ale unui tren marfar au deraiat, în apropiere de gara Balota, iar un al treilea s-a răsturnat.

„Circulația feroviară este închisă la această oră, pe raza Regionalei CF Craiova, după ce un vagon din compunerea unui tren de marfă s-a răsturnat și 2 vagoane au deraiat, între stațiile CF Drobeta Turnu Severin Mărfuri – Valea Albă. Trenul care aparține operatorului național SNTFM CFR Marfă. Până la finalizarea intervențiilor din zona deraierii, Regionala CF Craiova asigură transbordare cu mijloace auto între stațiile Prunișor – Drobeta Turnu Severin pentru călătorii din trenurile care tranzitează zona respectivă. Cauzele producerii deraierii vor fi stabilite de comisia de investigare”, preciza ieri CFR, într-un comunicatul de presă.

Marfarul era încărcat cu apă minerală și sucuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.