Skip to content
Ediția de astăzi

Cîțu: Doar persoanele vaccinate și cele trecute prin boală pot intra în barurile, restaurantele, sălile de sport din localitățile cu incidențe mai mari de 6

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat joi seară că restaurantele, barurile și sălile de sport vor rămâne deschise în localitățile cu incidențe mai mari de 6 la mie, însă accesul va fi permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 și pentru cele care au trecut prin boală, nu și pentru cele care prezintă un test negativ la infecția cu SARS-CoV-2. Situația este valabilă și în cazul nunților și botezurilor.

Doar persoanele vaccinate și cele trecute prin boală pot intra în barurile, restaurantele, sălile de sport din localitățile cu incidențe mai mari de 6, confirmă Florin Cîțu. „Nu vor mai putea intra doar cu test negativ pentru că în cazul lor e risc mare să se îmbolnăvească”, a declarat premierul, joi seară, la TVR 1.

Depășirea pragului de 6 nu va mai însemna nici trecerea școlilor în sistem online, conform deciziilor adoptate joi seară de CNSU, care a eliminat acest prag pentru demarcarea scenariilor de desfășurare a activităților didactice. Până la ora actuală, la incidențe mai mari de 6 mai rămâneau deschise doar creșele, grădinițele și unitățile de învățământ special.

Potrivit premierului, elevii din școlile aflate în localități cu incidențe mai mari de 6 vor fi testați o dată sau de două ori pe săptămână cu teste non-invazive. „Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învățători educatori, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2”, se arată în hotărârea CNSU.

Totodată, CNSU a introdus obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise algomerate din localitățile cu incidențe mai mari de 6. Rata de infectare a trecut de 6 și în Capitală. La bilanțul de joi a fost stabilit un nou record negativ de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2 la nivel național, peste 12.000, iar Municipiul București era la o incidență de 6,64.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.