Skip to content
Ediția de astăzi

Cîţu: Urmează estimări care arată o creştere economică de aproape două cifre în România

Premierul Florin Cîţu a declarat că unele estimări care vor fi anunţate indică o creştere economică de aproape două cifre în România, pentru anul în curs.

„Noi toţi suntem aici pentru că noi credem în liberalism şi credem că doar prin liberalism putem să dezvoltăm România. Am arătat în aceste câteva luni de guvernare că dacă investeşti – şi apropo, anul acesta, primul trimestru, este pentru prima oară în istorie în ultimii 30 de ani când creşterea economică se datorează în totalitate investiţiilor. Nu a mai fost niciodată aşa ceva”, a declarat prim – ministrul României.

Totodată, Florin Cîțu a anunțat că a schimbat paradigram.

”Am schimbat paradigma. Arătăm că prin investiţii, ceea ce înseamnă liberalism pur, poţi să dezvolţi România. Ştiţi foarte bine, creşterea economică de anul acesta este estimată la a fi cea mai mare din Uniunea Europeană, 7,4%. Vă vând un mic secret, urmează alte estimări, care vor duce creşterea economică aproape de două cifre. O să avem o creştere anul acesta puternică. Eu sper să se adeverească, să avem o creştere economică cu cel puţin 10% anul acesta, în 2021″, a declarat Florin Cîţu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.