Skip to content
Recent

Consiliile de Administraţie ale şcolilor să se întrunească cel târziu marţi pentru a stabili programul concret

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie a declarat că şcolile “ar fi bine ca marți, 8 septembrie, cel târziu, să se întrunească în ședința Consiliului de Administrație, să facă propunerea către inspectoratul școlar” cu programul concret de începere a școlii din 14 septembrie.

Acum la școli este propunerea. Lor li se spune [astăzi, de către DSP – N.Red.] că în localitate va fi scenariul galben, de exemplu, dupa care în Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții”, a precizat Anisie, pentru Edupedu.ro

Ieri, premierul a spus clar că pe 14 septembrie începem cursurile. (…) Este pentru prima dată când dăm autonomie școlilor și îmi doresc ca această descentralizare să continue nu numai din acest punct de vedere, ci să dăm putere directorilor și autonomie școlilor”, a continuat ministrul Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.