Până duminică, 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.145 în ultimele 24 de ore. În Mehedinți au fost confirmate 13 cazuri noi, totalul fiind de 882 de cazuri. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Din păcate, în ultimele 24 de ore au decedat 41 de persoane (30 bărbați și 11 femei), bilanțul total fiind de 2.700 de persoane.
30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 458 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.378.727 de teste. Dintre acestea 13.353 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.792 la cerere. De
asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 615 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 9 august.
Pe teritoriul României, 6.636 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.272 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.463 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 168 de persoane.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.476 de
sancţiuni contravenţionale, în valoare de 383.842 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, sâmbătă, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.