Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Coronavirus: 16.247 de cazuri de persoane infectate – 86 în Mehedinți – 1046 decese

Până joi, 14 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.247 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 86 în Mehedinți. Din păcate au murit 1046 de persoane.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.053 au fost declarate vindecate și externate, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 245 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 225 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.066 de persoane, iar alte 18.118 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 286.217 teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 572 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 112 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.000 de lei.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.303 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 233 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.