Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Coronavirus: 18.791 de cazuri de persoane infectate – 108 din Mehedinți – 1229 de decese

Până joi, 28 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.791 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 108 în Mehedinți. Din păcate au decedat 1229 de persoane.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.629 au fost declarate vindecate și externate, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 197 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.712 de persoane. Alte 89.787 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 410.000 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 214 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 181.250 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, miercuri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 27 mai, 119 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.