Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Coronavirus: 2.280 cazuri noi – 16 în Mehedinți – 63 de decese

Până luni, 8 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 830.563 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 2280 în ultimele 24 de ore. În Mehedinți sunt 16 cazuri noi, iar bilanțul total este de 6257. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 302 persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care unul în Mehedinți.

Din păcate, în ultimele 24 de ore au decedat 63 de persoane (31 bărbați și 32 femei), iar bilanțul total este de 20.963 de persoane.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.825. Dintre acestea, 1.098 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.179.281 de teste RT-PCR și 359.429 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de
ore au fost efectuate 7.207 teste RT-PCR (5.414 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.793 la cerere) și 3.233 de teste rapide
antigenice.

Pe teritoriul României, 47.587 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.913 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.193 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 115
persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.530 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 martie, 6.708 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.537.475 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.