Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Coronavirus: 20.103 de cazuri de persoane infectate – 115 în Mehedinți – 1308 decese

Până vineri, 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 115 în Mehedinți. Din păcate au decedat 1308 persoane.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate și externate, iar în ultimele 24 de ore au fost au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.395 de persoane. Alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 484.782 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, joi, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 4 iunie, 89 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.