Skip to content
Ediția de astăzi Ediția de Astăzi

Coronavirus: 6.171 cazuri noi – 37 în Mehedinți – 204 decese

Până marți, 15 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 565.758 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.171 în ultimele 24 de ore. În Mehedinți sunt 37 de cazuri noi, bilanțul total fiind de 4545.  Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 947 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 8 în Mehedinți.

Din păcate, în ultimele 24 de ore au decedat 204 persoane (133 bărbați și 71 femei), inclusiv din Mehedinți, bilanțul total fiind de 13.698 de persoane.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

465.050 de pacienți au fost declarați vindecați. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.202. Dintre acestea, 1.255 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.461.315 teste. Dintre acestea, 25.185 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere.
Pe teritoriul României, 42.590 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.666 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.751 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 138 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.472 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.214 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 decembrie a.c., 5.795 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 904.580 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.