Până luni, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.633 de cazuri de persoane infectate cu noul tip de coronavirus, dintre care 19 în județul Mehedinți. Vineri erau doar 16 pacienți cu coronavirus în județul Mehedinți.
318 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, iar la a ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 914 au fost declarate vindecate și externate. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.020 de persoane. Alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 67.204 de teste.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.791 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de
21.822.256 de lei.