Skip to content
Social Spot

Coronavirus: Când s-ar putea organiza examenele: Evaluarea Națională și Bacalaureatul

Ministerul Educației anunță că în funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului național de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.

Totodată, anunță că programele de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu vor cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.

Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.

Sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, cărora li se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.

Subiectele pentru tezele din semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.

În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Activitățile care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.

Admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.