Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Coronavirus: Măsuri de relaxare propuse după 15 mai

Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au elaborat un set de recomandări de sănătate publică privind măsurile generale de relaxare a restricțiilor impuse de starea de urgență pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS COV 2.

Măsurile se referă la activitatea ce se va desfășura în saloanele de înfrumusețare, în birouri, lăcașuri de cult, școli și mijloace de transport în comun.

Care sunt măsurile propuse:

  • Prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.
  • Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;
  • La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.
  • Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.
  • Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.
  • Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore.

Măsuri de prevenire și protecție pe perioada desfășurării activităților de pregătire, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a) precum și pe perioada organizării examenelor evaluare națională și bacalaureat

  • Activitatea de pregătire se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi și va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor.
  • La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
  • Pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare.
  • Înainte de începerea activităților de pregătire/examinare, în spațiile unde acestea urmează a se desfășura, se va realiza dezinfecția suprafețelor cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute.
  • Accesul în interiorul școlii se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii (care nu trebuie să depășească 370) și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii.
  • Pe toată durata activităților desfășurate în școală, atât elevii cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate.

Recomandări privind activitatea în lăcașurile de cult

  • Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
  • Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  • Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
  • La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  • Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcaș
  • Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
  • Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
  • Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință;
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mânerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele;
  • Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane.
  • Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

Reguli generale de organizare și desfășurare a transportului de persoane

  • Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul;
  • Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minim un metru între călători;
  • Angajații vor fi instruiți să rămână acasă dacă au fost expuși direct la virus și / sau prezintă simptome (febră, dificultăți de respirație, tuse uscată).
  • Se va efectua triajul zilnic al angajaților menținând distanțarea de 1 metru, prin interviu și termometrizare înainte de intrarea în tura.
  • Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior) și se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcțiune.
  • Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curățenia și dezinfecția vehiculului la începutul și la finalul cursei. Va fi evitată
    măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.