Skip to content
Ediția de astăzi Spot

Coronavirus: Măsuri de sprijin pentru posesorii de PFA și Întreprinderi individuale

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Ion Ștefan anunță că au fost luate măsuri de sprijin și pentru posesorii de PFA și Întreprinderi individuale. Pe perioada stării de urgență aceștia vor primi 2.230 de lei.

Guvernul liberal vine în sprijinul românilor afectați de criza economică provocată de Coronavirus. În aceste vremuri grele pentru economia românească, trebuie să acordăm un ajutor pentru întreprinzători, pentru comercianți, pentru cetățenii care desfășoară o activitate economică ca PFA sau II (Întreprindere individuală). După discuții în cadrul Guvernului și consultări cu reprezentanți din sectorul economic, am hotărât acordarea unui sprijin pentru acele categorii de profesioniști, care își fac meseria prin PFA sau II, fie că vorbim de taximetriști, meseriași, contabili ori lucrători în saloane de înfrumusețare, ca să enumăr doar o parte. Astfel, prin OUG 30/2020, la art. XV, am cuprins prevederea potrivit căreia posesorii de Întreprinderi Individuale sau PFA-uri beneficiază din bugetul general consolidat de o indemnizație egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020.
Potrivit Codului Civil, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere și aici sunt incluse categoriile de comercianți, întreprinzători, operatori economici precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale. În această perioadă trebuie să dăm o mână de ajutor celor care, după ce starea de urgență va trece, trebuie să se poată reîntoarce în câmpul muncii și în economia locală și națională”, a anunțat ministrul Dezvoltării.

Citește și Măsurile economice adoptate de guvern pentru a combate efectele coronavirusului au intrat în vigoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.