Skip to content
Ediția de astăzi VIDEO

CORONAVIRUS: Președintele României: Fac un apel la calm către cetățeni

Președintele României a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru miercuri, 26 februarie, pentru o informare privind măsurile concrete privind monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și strategia de combatere a unei potențiale epidemii de coronavirus la nivel național.

Eu sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile ale statului pentru a monitoriza ceea ce se întâmplă în zonele aflate în carantină și în care locuiesc români. Vreau să fiu foarte clar, nu avem niciun caz de coronavirus înregistrat în România până în prezent, dar va trebui să fim pregătiți dacă lucrurile evoluează negativ. Ca atare, am decis să convoc Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru miercuri, 26 februarie, ora 14.00, pentru o informare privind măsurile concrete privind monitorizarea și managementul unor potențiale cazuri de infecție cu noul coronavirus, precum și strategia de combatere a unei potențiale epidemii de coronavirus la nivel național”, a anunțat Klaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a anunțat că autoritățile române au luat măsurile care se impun pentru a preveni contaminarea cu acest virus, dar trebuie să insiste pe măsurile de comunicare eficientă și informare corespunzătoare a populației.

Fac un apel la calm către cetățeni și îi îndemn să se informeze corect, să fie vigilenți și să respecte normele de igienă și sfaturile pe care le oferă medicii pentru a se proteja. Fac în aceeași măsură și un apel la mass-media să evite senzaționalul și știrile cu impact emoțional ridicat, care pot genera și amplifica sentimentul de panică în rândul populației. Nu în ultimul rând, fac un apel la politicieni să nu speculeze această situație în mod oportunist. Am observat deja mai multe luări de poziție prin care unele persoane dau dovadă de iresponsabilitate, făcând declarații alarmiste de natură să sperie cetățenii. Le cer să înceteze imediat cu această atitudine”, a mai transmis șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.