Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Crimele de la Caracal: Directorul STS își dă demisia!

Scandalul crimelor de la Caracal este pe departe de a fi finalizat. După ce vineri s-a aflat informația că cei de la STS nu au reușit să identifice în timp util adresa de la care Alexandra a dat apelul de la 112 s-au cerut demisii. Luni, 29 iulie, directorul STS anunță că își dă demisia.

Doresc să vă informez că, începând cu data de 29 iulie 2019, am înaintat Președintelui României demisia mea din funcția de director al Serviciului de Telecomunicații Speciale. Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca urmare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS, a neglijenței mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităților care privesc datoria mea și a tuturor angajaților de a garanta funcționarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare și a celor pe linia 112. Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituției. General-locotenent ing. Ionel-Sorinel Vasilca”, se arată într-un comunicat al instituției.

În cursul zilei de vineri cei de la STS au ieșit cu o serie de explicații:

La fiecare din cele trei apeluri, informația de localizare primară a fost disponibilă la nivelul Dispeceratului de Poliție, fiind transmisă de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unui identificator de sector de celulă (cell-id/sector-id), conform art. 27 din Decizia ANCOM nr. 1023/2008. Această informație de localizare primară a fost preluată de sistemele informatice SNUAU și pusă la dispoziţia operatorilor 112 şi dispecerului Poliției, în sistemul informatic GIS, așa cum a fost primită, pe timpul procesării apelului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.