Skip to content
Recent

Cum a reușit Putin să aducă economia Rusiei pe linia de plutire în ultimii 4 ani

Citiți în cele ce urmează cum a reușit președintele Rusiei, Vladimir Putin, să aducă pe linia de plutire în ultimii patru ani economia țării pe care o conduce.

Economia Rusiei este, în prezent, stabilă, inflaţia a ajuns la un minim istoric, deficitul bugetar e aproape inexistent, iar Putin se îndreaptă fără emoţii spre un al patrulea mandat în fruntea ţării, cu o rată de aprobare de peste 80%. El a supravieţuit la putere, în ciuda deselor şocuri politice şi financiare, prin aplicarea unui set strict de măsuri – „Putinomics“ („Putinomie”).

În anul 2014, când preţul petrolului era în cădere liberă iar Occidentul impunea sancţiuni economice dure Moscovei, publicaţia Time titra: „Putin priveşte cum economia Rusiei se prăbuşeşte împreună cu mitul său”. Majoritatea analiştilor, atât din Rusia cât şi din Vest, erau de părere că iminenta criză economică îi va ameninţa poziţia şi controlul absolut deţinut de către Vladimir Putin. Astăzi, lucrurile nu mai arată deloc aşa.

„Rusia a supravieţuit dublei ameninţări reprezentate de prăbuşirea preţului petrolului şi a sancţiunilor economice impuse de către Occident datorită unei strategii economice ce a avut la bază trei principii. În primul rând, principala atenţia a fost acordată stabilităţii macroeconomice – menţinerea la cote scăzute a inflaţiei şi a datoriei externe. În al doilea rând, a prevenit nemulţumirea populară prin garantarea unui nivel scăzut al şomajului împreună cu o stabilitate a pensiilor – chiar cu preţul unei creşteri economice sau majorări salariale. Iar în al treilea rând, a permis sectorului privat să îmbunătăţească eficienţa, însă doar în sectoarele ce nu veneau în conflict cu scopurile politice. Această strategie nu va îmbogăţi Rusia, însă a menţinut ţara stabilă şi elitele conducătoare la putere”, scrie Chris Miller (autorul cărţii „Putinomics: Power and Money in Resurgent Russia), într-un articol pentru publicaţia Foreign Affairs, conform Adevărul.ro.

Citiți mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.