S-au împlinit în luna iulie anul acesta 70 de ani de la odioasa crimă de la Izverna, când trei tineri, fraţii Ion Puiu şi Eugen Bocârnea şi prietenul lor, Gheorghe Eftimiu, au fost ucişi pentru că s-au împotrivit regimului comunist.
Victimele regimului comunist din nordul judeţului Mehedinţi au fost comemorate luna aceasta, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Izverna. A devenit o tradiţie ca în prima duminică din luna iulie să fie pomeniţi cei trei tineri care au fost ucişi în Munţii Izvernei de organele politice ale regimului comunist.
Tatăl celor doi fraţi, Constantin Bocârnea din Vîrciorova era şef de gară la Balş, iar mama, Gheorghiţa, era învăţătoare la Şcoala Primară de Stat din Turnu Severin. Bun la învăţătură, Eugen a fost admis la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi la fel ca mulţi alţi tineri din generaţia sa nu privea cu ochi buni schimbările impuse de regimul communist condus de Petru Groza. În vacanţele şcolare, Eugen vorbeşte cu fratele său mai mic, Ion Puiu, dar şi altor tineri din Turnu Severin despre preocupările anticomuniste alte studenţilor de la Bucureşti.
”Asemenea tinerilor din generaţia sa, realiza că odată cu impunerea la cârma ţării a guvernului comunist al lui Petru Groza, în 1945, a fost suprimată libertatea, instaurându-se treptat un regim de teroare. Eugen îşi manifesta revolta faţă de schimbările pe care noul regim comunist încerca să le facă în învăţământ şi în toate sectoarele de activitate din România, una mai păguboasă şi mai nepopulară decât alta, mai mult în familie, în discuţiile cu părinţii şi fraţii săi”, spune prof. Marcel Mateescu.
Gheorghe Eftimiu (Gogu) era coleg de clasă cu Puiu Bocârnea. S-a născut în anul 1931, pe 4 iunie. Făcea parte dintr-o familie modestă şi era orfan de tată. Era elev în clasa a VII-a la Liceul Traian din Turnu Severin. înainte de a pleca în munţi. Cei trei, fraţii Bocârnea şi Georghe Eftimiu, în timpul alegerilor electorale din 1946 făcuseră propagandă electorală pentru Partidul Naţional Ţărănesc. Aşa se face că fraţii Bocârnea au intrat în vizorul autorităţilor. Crezând că vor scăpa de prigoana comunistă, în vacanţa de Paşte a anului 1949 au plecat în zona de munte a judeţului, cu gândul de a se alătura partizanilor din Munţii Mehedinţiului.
Turnaţi la Miliţie
”Celor trei li s-a alăturat şi un al patrulea băiat, Aurică Firulescu, pe care-l ştiau de mult şi în care aveau încredere că nutreşte aceleaşi sentimente curate ca şi ei. Prin colegul lor, Doru, au luat legătura cu preotul Ioan Stroiescu, tatăl lui Doru, din Prejna. Acesta i-a găzduit o perioadă scurtă, pentru că Securitatea a aflat de prezenţa unor străini în casa preotului şi a percheziţionat locuinţa acestuia. Băieţii abia au scăpat atunci ascunzându-se într-o putină, în ultimul moment. După ce pericolul a trecut cu mult noroc din partea lor şi a preotului, s-au sfătuit să meargă mai la munte, unde vor fi mai la adăpost şi unde au şansa să-i întâlnească pe partizani”, povesteşte prof. Marcel Mateescu.
Din păcate, neavând un plan bine stabilit şi necunoscând zona, au greşit drumul. Au poposit la conacul lui Pătruţ Pîrvănel şi fiindcă gazda nu i-a inspirit încredere, Aurică Firulescu a plecat singur spre Turnu Severin. A fost inspirit pentru că din câte se pare, fratele gazdei şi sora lor au anunţat Miliţia de teama represaliilor.
”Şeful de post din Izverna, Boboc, dornic să iasă în evidenţă şi să obţină o avansare, a intrat imediat în acţiune. A format o echipă din vreo doi pădurari, primarul, notarul, ajutoarele sale de la post şi au plecat să-i prindă pe „criminali”. Ion Pârvănel a fost sfătuit de Boboc să se ofere călăuză pentru cei trei băieţi şi i-a precizat pe ce cărare să-i conducă, astfel încât să-i aducă în bătaia armelor lor”, spune prof. Marcel Mateescu.
Toţi trei au fost împuşcaţi în cap. Doi dintre ei au murit pe loc, în locul care se numeşte Culmea Cornetului. Nelu Bocârnea a mai trăit câteva ore.
Convoiul a străbatut satul, ziua în amiaza mare şi, într-un târziu, s-a oprit pentru ultima oară chiar lângă scările Primăriei din Izverna. Trupurile tinerilor au fost aruncate în ţărâna din mijlocul drumului spre dispreţul total al localnicilor care i-au plâns zile în şir.
”Pe nişte pari groşi au fost legate trupurile sângerânde ale celor trei copii şi au fost duse de ucigaşii lor până la locul numit Vintilani. De acolo au fost puşi într-o căruţă care lăsa în urmă stropi de sânge. La punctul „Trei ape” au făcut popas pentru ca „bandiţii” să fie văzuţi de cât mai mulţi localnici şi să ia aminte. Au străbătut satul Izverna ziua în amiaza mare, până la Primărie. Acolo corpurile lor au fost puse direct pe pământ, în praf. Acolo va deceda şi Eugen. O bătrână din sat care nu ştia cine sunt tinerii, i-a apărat de muşte toată ziua, fără să ţină seama de ameninţările miliţienilor şi ale învăţătorului care-o tot împingea să plece. Între timp autorităţile s-au pregătit de înmormântare. Au poruncit să fie făcută o ladă mare, să încapă toţi trei în ea. Lada aceea cu trei despărţituri a fost sicriul comun al tinerilor care au fost înmormântaţi la marginea cimitirului, în afara lui, fără preot şi fără cruce”, spune prof Marcel Mateescu.
Pedeapsa divină
Criminalii celor trei tineri nu au fost pedepsiţi de comunişti dar nu au scăpat de legile divine:
”Cel care a condus masacrul, şeful de post din Izverna, Ionescu Dumitru, zis Boboc, a fost pedepsit primul. A plecat la scurt timp după „isprava” de pe Culmea Cornetului, la Baia de Aramă, călare. La întoarcere, calul s-a speriat de ceva şi l-a azvârlit din şa. A căzut şi s-a lovit cu capul de o piatră, iar această lovitură i-a fost fatală. A murit pe loc, a fost adus şi el cu o căruţă mort, aşa cum fuseseră aduşi şi cei trei tineri ucişi de el.
Ion Pârvănel a murit ars de viu, după ce nevasta lui a turnat benzină pe el şi apoi i-a dat foc, lucru nemaiauzit până atunci în zona de munte, unde oamenii sunt foarte credincioşi. Fratele lui, în a cărui casă tinerii au cerut găzduire, a avut parte de soarta părinţilor fraţilor Bocârnea. I-a murit şi lui singurul băiat, şi-a îngropat şi două neveste până i-a venit şi lui rândul să închidă ochii. Sora fraţilor Pârvănel, cea care a alergat la postul de miliţie să-i vândă pe cei trei tineri nevinovaţi, a trăit mult dar era paralizată de ani mulţi, locuia singură după ce i-a murit soţul şi singurul copil şi a rămas la mila sătenilor. În anii lungi de suferinţă o fi avut timp să se căiască de urâta faptă comisă în tinereţe! Nicolae Boancă, notarul care a făcut parte din echipa urmăritorilor, a trăit cumplita suferinţă de a-şi îngropa trei copii şi de a-şi ruga zilnic moartea care a venit atunci când Dumnezeu a considerat că a suferit destul”.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici – filiala Mehedinţi a ridicat la Izverna un monument în amintirea celor trei martiri.
