Skip to content
Ediția de astăzi

Dacă școala se va închide din cauza noilor cazuri de COVID, părinții vor primi 75% din salariu pentru a sta acasă

Unul dintre părinții poate beneficia de 75% din salariu pentru a rămâne acasă cu copilul, dacă se închide școala din cauza infecțiilor cu COVID 19, a anunțat premierul Orban

”În perioada stării de urgență a existat o formă de sprijin pentru familiile cu copil. Pe perioada în care au fost suspendate cursurile școlare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă, într-un fel de concediu, plătindu-i-se 75% din salariul său. Și pentru începerea școlii vom lua o măsură similară. Însă va fi flexibilă, pentru că situația epidemiologică fiind diferită de la localitate la alta, nu va mai fi o măsură generală. Va fi o măsură locală. Dacă într-o școală avem cazuri și se închide 14 zile, toți părinții elevilor din școala respectivă vor primi pe perioada suspendării cursurilor, să zicem 14 zile, un părinte, aceeași formă de sprijin de 75%”, a declarat Ludovic Orban.

Noul an școlar preuniversitar începe în data de 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge fizic, la școală.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate, au fost elaborate 3 scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.