Skip to content
Ediția de astăzi

Dăncilă devoalează două discuţii pe care le-a avut cu Iohannis: Dânsul este genul de persoană care trebuie să ordone

Preşedintele PSD şi candidatul acestui partid pentru funcţia de preşedinte al României, Viorica Dăncilă, a declarat că actualul şef al statului, Klaus Iohannis îşi doreşte un raport şef – subaltern cu toată lumea, că el ”trebuie să ordone şi celălalt să execute” şi a spus că au discutat înainte de numirea sa ca premier, când i s-a părut o persoană rece şi distantă.

Ea a mai invocat şi discuţia avută cu Iohannis înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE. după care preşedintele a ieşit şi a spus că România nu e pregătită, deşi ”nu era niciun semn că va face asta”.

Dăncilă s-a mai referit şi la întâlnirea pe tema creşterii pensiilor şi salariilor, după care preşedintele i-a cerut demisia, potrivit PSNews.ro

Dăncilă a fost întrebată dacă a avut o discuţie cu Klaus Iohannis înainte de a fi numită premierul României, ea declarând că a avut această discuţie timp de 15 minute, dar că şeful statului este ”un om rece, distant”.

Am avut o discuţie până să îşi dea acceptul pentru nominalizarea mea, a fost o discuţie scurtă. Este foarte greu să înţelegi ce vrea domnul Iohannis, e un om rece distant care dă răspunsuri scurte. Impresia mea e că dânsul vrea un raport şef – subaltern. Este genul de persoană care trebuie să ordone şi celălalt trebuie să execute şi am văzut asta prin guvernul meu. A fost o întrevedere de un sfert de oră în care am vorbit de activitatea mea în Parlamentul European şi care va fi raportul între Guvern, Administraţia Prezidenţială şi Parlament şi atunci, ca şi acum, mi-am dorit consens”, a declarat Dăncilă la Antena 3.

Fostul premier a mai declarat că a discutat cu şeful statului şi despre preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Am discutat cu domnul Iohannis despre preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, un element pe care trebuia să îl tratăm cu toată seriozitatea. Am fost la Cotroceni unde am vorbit despre stadiul pregătirilor, i-am spus că suntem foarte bine pregătiţi, că avem dosare pe fiecare minister în parte. A spus «Bine», iar la trei zile a fost acea declaraţie în care a spus că nu suntem pregătiţi şi Finlanda s-a oferit să preia preşedinţia. Nu era niciun semn că va face asta. (…) Am discutat când era vorba de creşterea pensiilor şi salariilor, i-am explicat că putem plăti, la două ore a ieşit şi ne-a cerut demisia”, a declarat Dăncilă.

Preşedintele PSD mai spune că Iohannis are un discurs bazat pe ură şi pe război.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.