Skip to content
Ediția de astăzi

Dăncilă trimite Corpul de Control la Ministerul Transporturilor și TAROM

Informația că directorului TAROM i s-a spus să întârzie zborurile în ziua moțiunii pentru a împiedica sosirea parlamentarilor a creat un scandal imens. Vineri, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că trimite Corpul de Control al Guvernului să facă verificări.

Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, consideră premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media.

Acțiunea de control vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și are următoarele obiective:

  1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.
  2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.