Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Focus Recent

Decizie în dosarul de incompatibilitate al primarului Screciu!!! Ce spun judecătorii!

Saga procesului de incompatibilitate al primarului Marius Screciu continuă! Nu s-a dat o decizie finală, deși procesul a început în anul 2016! Miercuri, 31 martie, a apărut pronunţarea, pe site-ul Înaltei Curţi, în dosarul primarului Marius Screciu, după ce un nou termen s-a judecat marți, 30 martie, de la ora 12.00.

Instanţa a respins cererea de suspendare a recursului declarat de edilul municipiului Drobeta-Turnu-Severin împotriva sentinţei civile nr. 593 din data de 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Următorul termen de judecată are loc la data de 11 mai 2021.

În data de 26 mai 2016 Agenția Națională de Integritate anunța că Marius Screciu, viceprimar la vremea respectivă se afla în conflict de interese administrativ.

În perioada exercitării mandatului de viceprimar, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, din data de 31 mai 2013, în baza căreia, a fost încheiat la data de 14 octombrie 2013 un contract de închiriere între Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin – în calitate de locator (unitate administrativ – teritorială în cadrul căreia SCRECIU MARIUS-VASILE deține funcția de viceprimar), și filiala județeană (jud. Mehedinți) a unui partid politic, în calitate de locatar, spațiul fiind atribuit în folosință pentru desfășurarea activității specifice a organizației municipale Drobeta Turnu Severin a partidului politic în cadrul căruia Screciu Marius-Vasile deține funcția de președinte. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 și art. 75, lit. b) din Legea 393/2004”, se arăta în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.