Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Deputatul Popescu o acuză pe Alina Teiș că a votat împotriva Severinului

Deputatul PNL Virgil Popescu a depus două amendamente importante la proiectul bugetului de stat pentru a cere bani pentru Severin, pentru încălzire, dar și pentru un fond din care s-ar putea accesa bani pentru achiziționarea unei centrale noi.

Amendamentele însă au fost respinse de deputații Puterii atât în comisiile de specialitate, dar și în Comisia de Buget Finanțe și Bănci. Printre cei care au votat împotrivă este și deputata Alina Teiș, care a participat la lucrările Comisiei de Buget și Finanțe ca înlocuitoare, deci a votat împotriva a oricărui amendament venit din partea Opoziției fără să țină cont că sunt în beneficiul severinenilor.

Amendamentul prin care am propus suplimentarea cu suma de 2.400.000 mii lei a bugetului ministerului Energiei pentru finanțarea investițiilor strategice din energie a fost respins. Parlamentarii PSD&ALDE din Comisia Buget&Finanțe tocmai au votat împotrivă – 18 voturi! 18 parlamentari PSD&ALDE au votat împotrivă! Inclusiv doamna deputat Alina Teiș!!! De exemplu, cu banii din acest fond s-ar fi putut construi o centrală modernă de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență. Voi suțtine acest amendament și la dezbaterile din plen! Poate vor înțelege cât de important este și vor vota”, a anunțat președintele PNL Mehedinți.

Proiectul de buget pe 2019 a fost avizat favorabil în noaptea de marți spre miercuri. Lucrările în Comisiile de buget Finanțe ale Parlamentului s-au desfășurat până în jurul orei 04.00.

Miercuri urmează să înceapă dezbaterile în plenul reunit al celor două Camere și dacă nu intervine nimic votul final urmează să fie dat în cursul zilei de vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.