Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Distribuție Oltenia: Severinul a economisit 1.100 kWh în timpul Orei Pământului

Anul acesta, consumatorii de energie electrică din orașele municipii de județ din aria operațională Distribuție Oltenia au economisit peste 44 500 kWh în timpul Orei Pământului comparativ cu anul 2018.

În fiecare an, Distribuție Oltenia se alătură mișcării voluntare de mediu „Ora Pământului” și monitorizează consumul de energie electrică din intervalul 20:30 – 21:30, în municipiile reședință de județ Pitești, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Alexandria și Râmnicu Vâlcea.

Comparativ cu anul precedent, operatorul a înregistrat o scădere a consumului de energie electrică în perioada dedicată inițiativei „Ora Pământului”. Astfel, în 2019 consumatorii de energie din Craiova au economisit peste 15.000 kWh față de 2018, echivalentul alimentării cu energie electrică a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova pentru minim o lună, cei din Drobeta Turnu Severin au reușit să economisească peste 10.000 kWh, urmați în top 3, de consumatorii din Pitești care au consumat cu aproximativ 8.000 kWh mai puțină energie decât în 2018.

Totodată, Distribuție Oltenia a comparat valoarea totală înregistrată în weekend-ul “Ora Pământului” cu cea din weekend-ul anterior evenimentului, topul municipiilor reședință de județ cu cea mai mare cantitate de energie electrica economisită fiind format de comunitățile locale din orașele Pitești, Drobeta Turnu Severin și Râmnicu Vâlcea.

Din monitorizarea consumului de energie electrică din statii a reieșit că locuitorii din Pitești au consumat cu 2.750 kWh mai puțin decât sâmbăta anterioară „Orei Pământului”, în același interval orar, atribuindu-și astfel locul 1 în topul nostru. Cei 2.750 kWh ar putea să energizeze aproape două luni Grădinița cu Program Prelungit nr.4 Pitești.

Locul secund îi revine anul acesta comunității locale din Drobeta Turnu Severin, care a economisit 1.100 kWh ce reprezintă aproximativ consumul pentru o lună a Liceului de Artă I. Șt. Paulian.

Podiumul este completat de orașul Râmnicu Vâlcea, ai cărui locuitori au facut o economie de 726 de kWh de energie electrică, care reprezintă consumul mediu al unei gospodării pentru 3 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.