Skip to content
Administrație locală

Drumul de pe Clisura Dunării se reabilitează

Ministrul mehedințean Virgil Popescu a anunțat că au început lucrările de modernizare pe drumul pe la Clisura Dunării.
Vești bune pentru mehedințeni și pentru turiștii, care vin să ne viziteze locurile minunate: drumul de pe Clisura Dunării a intrat în reabilitare! Lucrurile s-au pus în mișcare după ce am tranşat problema Secţiei de Drumuri Orşova, care prin decizia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a trecut în administrarea DRDP Craiova de la DRDP Timişoara. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere este o prioritate pentru Guvernul din care fac parte. De aceea m-am bucurat astăzi să văd că se lucrează în ritm susținut la modernizarea drumului de pe Clisura Dunării! Da, se poate”, a anunțat Virgil Popescu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a aprobat joi, 30 iulie, trecerea drumurilor din zona Cazanelor Dunării în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova. Preluarea se va face de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Decizia a fost luată după ce au existat mai multe nemulțumiri legate de interesul scăzut al DRDP Timișoara față de starea drumurilor naționale din zona Cazanele Dunării, Clisura Dunării.

Fapt care a provocat dezavantaje din punct de vedere al condițiilor pe care le caută turiștii, când vor să viziteze această zonă minunată a județului nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.