Skip to content
Administrație locală Recent

După ani de așteptare Aladin Georgescu promite că drumul Județean 562 se asfaltează

O porțiune de 3,2 kilometri a drumului Județean 562 va fi asfaltat în viitorul apropiat. Președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu a anunțat că lucrările se vor face cu bani europeni.

Drumul Județean 562, între porțiunea asfaltată din localitatea Gemeni (comuna Dîrvari) și limita cu județul Dolj va fi asfaltat în vara acestui an, după ce astăzi am semnat contractul de finanțare pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe un tronson de 3,2 kilometri. La semnarea contractului a fost prezent reprezentantul constructorului care a câștigat licitația, domnul primar al comunei Dîrvari, Claudiu Ionuț Gîrgă, dar și domnul consilier local Vivi Trandafir.  Tronsonul respectiv a fost pus pe lista de priorități încă de anii trecuți, dar atunci nicio firmă nu s-a înscris la licitație, astfel că acum am reluat demersurile. Vestea bună este că de această dată, finanțarea în valoare de aproximativ 3 milioane lei este din fonduri europene, pe Programul Operațional Regional, în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea conectivității în zona de sud a județului Mehedinți”, proiect pentru care s-a semnat contractul la sfârșitul anului trecut”, a anunțat Aladin Georgescu.

Încă din 2015 s-au demarat proceduri de licitație pentru modernizarea acestui tronson de drum, iar prețul estimativ al lucrărilor la vremea respectivă era de 1.778.394,00 RON. Și în 2018 au existat acțiuni care au vizat începerea lucrărilor de modernizare a acestui tronson de drum. Rămâne de văzut când vor începe lucrările și când se vor finaliza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.