Skip to content
Spot

Evaluarea Națională: 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020, astfel că dintre cei 160.468 candidați prezenți, 122.158 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%.

Rata de participare a fost de 93%: 160.468 candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși). La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 de candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece). 7 (șapte) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și marți, 23 iunie (între orele 8:00 și 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.