Și în județul Mehedinți achizițiile publice directe efectuate de autoritățile de stat în timpul stării de urgență au intrat pe un teren „fertil” pentru abuzuri.
Tandemul responsabil de achizițiile de la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin s-au realizat prin medicul pensionar Iman Radu Vasile, numit ilegal manager de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Gigi Georgescu și a veșnicei președinte de comisie de evaluare, Bololoi Elena, aceeași responsabilă și de achizițiile din vremea baronului Duicu.
Oamenii lui Aladin Gigi Georgescu
Această echipă poartă răspunderea, cel puțin morală, pentru negocierea fără publicare și cu ușile închise a unui contract de achiziție de furnizare și punere în funcțiune de echipamente medicale la un preț supraevaluat al acestora. Valoarea totală de peste 78 de miliarde lei vechi a fost parafată de Iman Radu Vasile și Bololoi Elena, ordonatorul principal de credite și responsabil de banul public din județ fiind Aladin Gigi Georgescu.
Astfel, în data de 12 mai 2020, Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu-Severin transmite invitații de participare către 3 firme cu dată de transmitere a ofertelor preliminare 13 mai 2020. Mai mult decât atât, contractează o firmă de consultanță în domeniul achizițiilor publice, A.M.A Consulting& Development Strategies din București, condusă de o tânără Ana Maria Andrei, firmă cu 0(zero) angajați.
Firma nu a livrat aparatura
Ne punem întrebarea cu privire la motivele pentru care a fost introdusă în schemă această firmă „specializată” cu 0 angajați, din moment ce Spitalul județean de urgență din Drobeta Turnu-Severin are un birou de achiziții.
Până în prezent, pacienții județului nu au beneficiat de această aparatură medicală, firma câștigătoare nu a livrat nimic, semn clar de „seriozitate” al firmei care a primit un contract de pe o zi pe alta, în sumă de peste 1,6 milioane de euro.
3 comentarii la “EXCLUSIV Caracatița PSD de la Spitalul Județean. Să nu ne spui că nu știi, Aladine!”