Skip to content
Ediția de astăzi

Fostul director Transelectrica, arestat pentru că s-a angajat cu o diplomă falsă

Fostul șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că în urma cercetărilor efectuate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea inculpatului și formularea propunerii de arestare preventivă a acestuia.

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului de peste 460 000 de lei a fost instituit sechestru asupra a două imobile și a unui cont bancar.

Propunerea de arestare preventivă împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.